Joomla Free Template by FatCow Hosting
introsite6.jpg

AFIR a publicat ghiduri pentru 3 linii de finantare

Publicat: Luni, 20 Iulie 2015

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) anunţă deschiderea sesiunilor pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru Măsurile finanţate prin FEADR (pentru mai multe informaţii privind Măsurile amintite deschideţi secţiunea Investiţii FEADR).

Prin Anunţul privind Cererea de Proiecte sunt lansate sesiunile de primire a proiectelor, sunt stabilite perioadele în care se pot depune proiectele prin FEADR şi sunt anunţate fondurile alocate pentru sesiunile respective. Proiectele se vor întocmi conform specificaţiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărei măsuri de finanțare în parte, care sunt publicate în secţiunea Investiţii prin FEADR şi pot fi consultate și la Centrele Regionale sau Oficiile Judeţene ale AFIR. Proiectele se vor depune la Oficiile Judeţene ale AFIR de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 - 14.00. În ultima zi a sesiunii, proiectele se pot depune până la ora 16.00.

Sesiuni active pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru accesarea fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR 2014 - 2020:

-ANUNȚUL CERERII DE PROIECTE pentru subMăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice - a) irigații”, subMăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și subMăsura 6.4 „Investiții în cearea și dezvoltarea de activități neagricole"

-ANUNȚUL CERERII DE PROIECTE pentru subMăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”, subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”, subMăsura 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” și subMăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici"

-ANUNȚUL CERERII DE PROIECTE pentru subMăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” și pentru subMăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

 

Click aici pentru a descarca Pachetul Aplicantului pentru sub-masura 4.3.

Click aici pentru a descarca Pachetul Aplicantului pentru sub-masura 6.2.

Click aici pentru a descarca Pachetul Aplicantului pentru sub-masura 6.4.

 

Sesiunea de depunere a proiectelor de investitii pentru aceste trei submasuri incepe de astazi si se incheie in data de 30 octombrie 2015, orele 16.00.

Sursa: www.afir.info

Accesări: 998