Pagina oficială a Comunei Periam

Informare meteo 22 – 23 iulie

iulie 21, 2014

Fenomene vizate:instabilitate atmosferică;

Intervalul:22 iulie, ora 04 – 23 iulie, ora 22

Din dimineaţa zilei de marţi, 22 iulie, până în seara zilei de miercuri, 23 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat şi Crişana, apoi în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în vestul Munteniei.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de sud-est a teritoriului, în special spre sfârşitul intervalului, dar pe arii mai restrânse.

Detaliere SRPV Timişoara: În intervalul menţionat, în vestul ţării, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea si caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp si izolat 30…40 l/mp.

Sursa: ANM BUCUREŞTI

Last modified: iulie 21, 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut